Monthly Archives: decembrie 2015

INFANTERIA, prezenta perpetua in Armata Romana ( PARTEA I )

Published by:

EVOLUTIA INFANTERIEI PANA LA RAZBOIUL DE INDEPENDENTA DIN 1877

Putem afirma fara teama de a gresi, ca infanteria ca arma, a aparut inca din zorile civilizatiei umane, ca in lupta pentru cele mai bune pesteri, pentru cele mai bune locuri de cules si vanatoare, pentru cele mai accesibile cursuri de apa, a fost singurul mod prin care specia umana si-a asigurat prosperitatea si evolutia.
In stransa concordanta cu cele afirmate anterior, poporul roman a luat nastere si s-a dezvoltat ca popor statornic in spatiul carpato-danubiano-pontic, obligat fiind sa duca o lupta necurmata impotriva cotropitorilor straini, pentru a-si pastra fiinta, a-si asigura continuitatea, a-si apara dreptul la o viata libera si independenta, mostenita de la geto-daci.
Silit de-a lungul secolelor pentru a-si apara propria fiinta nationala, libertatea si independenta, dreptul la dezvoltare de sine statatoare poporul roman s-a vazut obligat sa-si creeze un puternic brat inarmat, un instrument de forta prin care sa se opuna invadatorilor. Aceasta forta a fost ostirea sa, ale carei inceputuri se confunda cu insasi inceputurile existentei sale ca popor statornic, permanent prezent si in continua dezvoltare si afirmare la Carpati, Dunare si Mare.
Impresionati de rolul precumpanitor al infanteriei pe campul de lupta si de insemnatele jertfe date in razboaie de aceasta eroica arma unii ganditori si scriitori militari s-au vazut indreptatiti sa o numeasca „Regina bataliei” sau „Zeita victoriei” .In adevar, infanteria a fost intotdeauna cea mai numeroasa arma a ostirii romane ca numar de militari dar a fost si cea mai complexa si cea mai completa ,singura arma capabila sa angajeze, sa desfasoare si sa desavarseasca lupta si batalia ,indeplinind misiuni deosebit de grele, uneori fara sprijinul celorlalte arme. Indiferent de situatie, infanteria si-a spus cuvantul hotarator, atat in zdrobirea completa a inamicului cat si in cucerirea terenului, stapanirea si consolidarea obiectivelor atinse.

Nicolae Grigorescu – Atacul de la Smârdan

Aparitia celorlalte arme artileria, geniul, tancurile, aviatia, transmisiunile, rachetele au potentat infanteria, i-au sporit forta de manevra, i-au marit posibilitatea de inaintare si i-au marit puterea de rezistenta in aparare.
Pentru a raspunde grelelor misiuni primite pe campul de lupta, ostasii infanteristi trebuie sa fie capabili de o mare rezistenta fizica si de o considerabila forta morala, capabili sa duca lupta nemijlocit la distante apropiate inclusiv in lupta corp la corp.
Avand in vedere cele aratate anterior este evident ca infanteria este arma cu cele mai mari eforturi si cu cele mai grele jertfe pe campul de lupta. Grelele incercari la care a fost supusa infanteria romana in intreaga noastra istorie cofirma pe deplin acest adevar.
Cu toate ca poporul roman a fost permanent unitar din punct de vedere al originii, sub aspect etnic, economic, lingvistic, cultural, ca traditii, obiceiuri, nazuinte, inclusiv prin unitatea naturala a pamantului romanesc, a fost silit totusi multe secole in sir sa traiasca despartit in state diferite, uneori sub dominatii straine diferite, fapt ce a diferentiat si ostirile respective.
Cu toate acestea putem constata lucrurile ce le aveau in comun ostirile celor trei provincii romanesti:
– nu aveau caracter permanent, ele constituindu-se pana in secolul XIX doar atunci cand exista pericolul unei agresiuni externe;
– aveau caracter de masa, fiind alcatuite preponderent din taranimea provinciilor respective;
– conducatorul militar era de regula conducatorul politic al formatiunii statale existente printre ei remarcandu-se Basarab I, Mircea cel Batran, Vlad Tepes, Iancu de Hunedoara, Stefan cel Mare, Petru Rares, Ioan Voda, Mihai Viteazu si altii:
– actiunile militare se desfasurau preponderent pe teritoriul national si aveau ca scop respingerea invadatorului care a fost o lunga perioada de timp Imperiul Otoman:
– folosirea cu iscusinta a terenului, obstacolelor naturale, a actiunilor de lupta cu forte reduse impotriva unui inamic superior numeric prin ambuscade, incursiuni, raiduri, atacuri de noapte, etc. care de cele mai multe ori au avut rezultate scontate.
Un moment de referinta a armei infanterie l-a prezentat Tratatul de la Adrianopol incheiat la 2 septembrie 1829 in urma razboiului ruso-turc cand tarile romane au primit dreptul a avea si organiza un numar de garzi inarmate permanent, ceea ce inseamna de fapt armata permanenta.
Astfel, la 30 aprilie 1830 s-au pus bazele infiintarii Infanteriei Romane Moderne, ca arma de sine-statatoare prin hotararea „formarii in Valahia a sase batalioane pedestrime si sase escadroane calarime a strajii pamantesti” din care s-au infiintat trei Regimente Mixte la Bucuresti, Ploiesti si Craiova. In acelasi timp, in Moldova la Iasi s-a constituit un batalion de pedestrime si un escadron de calarime care au format mai tarziu, Regimentul Mixt.
Este de interes sa stim ca infanteria a jucat un rol important in evenimentele ce au avut loc in Tarile Romane si Transilvania in timpul Revolutiei de la 1848. Prin infiintarea Garzii Nationale a Regimentelor de Dorobanti, Panduri si Volintiri toate cu scopul de raspunde amenintarilor externe.
In Transilvania pedestrimea a fost pilonul principal al oastei lui Avram Iancu folosita in principal pentru apararea Muntilor Apuseni.
Unirea de la 24 Ianuarie 1859 a Tarilor Romane a constituit un eveniment de importanta deosebita in viata multiseculara a patriei noastre profund progresist, cu adanci urmari pe plan politic, social, economic si militar.
Alexandru Ioan Cuza ca domn al Tarii Romanesti a acordat un deosebit interes unificarii Armatei Romane, avand ca obiective:
– constituirea unei singure Armate cu o comanda unica cu instruire si dotare identica.
In acest scop au fost parcurse urmatoarele etape:
– infiintarea Comisiei pentru unificarea uniformei si echipamentul trupelor;
– infiintarea detasamentelor model in care se instruiau si se pregateau instructori pentru intreaga armata, componentii fiind din ambele armate proportional cu efectivele din cele doua tari. Pentru arma infanterie detasamentul model avea valoarea unui Batalion;
– redislocarea unor unitati din Tara Romaneasca in Moldova si invers .Este de interes sa stim ca primirea trupelor redislocate s-a facut extrem de calduroasa din partea populatiei si a autoritatilor;
– inmanarea drapelelor de lupta menite sa stimuleze sentimentele patriotice ale ostasilor si ofiterilor si sa contribuie la realizarea sudurii morale a Armatei Unice .Evenimentul inmanarii drapelelor de lupta cu cele trei culori: rosu, galben si albastru, avand in varful lancei acvila cu crucea in cioc si purtand inscriptia „Honor Et Patria” s-a desfasurat pe platoul Cotroceni la 1 septembrie 1862. Pe fiecare drapel erau inscrise numele si numarul unitatii careia ii erau destinate.
Cu ocazia inmanarii drapelelor de lupta, Alexandru Ioan Cuza domnitor al Principatelor Unite si comandantul Armatei Romane a rostit o cuvantare cu profunda rezonanta istorica: „Ofiteri, subofiteri, caporali si soldati jurati sa pastrati cu onoare si fara pata steagurile voastre si astfel veti corespunde increderii si asteptarii ce am pus cu tara intreaga in aceste. Jurati a le apara in orice intamplare ca un sfant depozit ce incredintez bravurei si patriotismului vostru. Sa traiasca Romania!”.
Chiar daca domnia lui Cuza a fost de scurta durata ea a avut un rol benefic asupra evolutiei armatei noastre si implicit asupra infanteriei, asupra dotarii, instruirii si organizarii.
La sfarsitul domniei sale armata romana avea urmatoarea organizare:
– statul major domnesc, subordonat domnitorului;
– ministerul de razboi cu statul major general;
– armata permanenta compusa din infanteria de linie si vanatorii de munte.
Infanteria de linie avea in compunere sapte regimente a doua batalioane fiecare. Vanatorii de munte aveau in compunere trei batalioane.
Trupele de militii aveau in compunere :
– jandarmii, organizati pe cinci escadroane si doua companii:
– dorobantii organizati in 32 de escadroane;
– granicerii, organizati in 10 batalioane.
O ultima componenta – gloatele.
Prin faptele savarsite pentru propasirea tarii si intarirea armatei romane, Alexandru Ioan Cuza si-a inscris pentru totdeauna numele in randul marilor personalitati politice si militare iesite din sanul poporului roman, pentru binele caruia a trait si a muncit.
Anul 1866 a fost un an suficient de tulbure pentru Tara Romaneasca ce a debutat cu complotul Fortelor Reactionare si abdicarea lui Cuza (11 februarie 1866), cererea Turciei ca putere suzerana sa se treaca la anularea Unirii, Conferinta celor sapte Mari puteri intrunita la Paris in martie- aprilie 1866 la care s-a discutat problematica separarii Principatelor, concentrarea trupelor turcesti la sud de Dunare cu intentia vadita de a interveni armat in Romania si cel mai grav existau informatii sosite din Belgrad, ca unele Mari puteri discutau cedarea Romaniei catre Austria.
Situatia tulbure in care s-a gasit Romania in anul 1866 si-a gasit solutionarea in aducerea la conducerea tarii a unui print strain Carol I de Hohenzollern. La venirea sa in tara Carol I a gasit intrata in vigoare o Lege fundamentala (Constitutia de la 1 iulie 1866) care pe langa reglementarea institutiilor statului, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, a stabilit totodata drepturile si indatoririle domniei.
In timpul ramas pana la Razboiul de Independenta din anul 1877 arma infanteriei a realizat noi progrese in domeniul organizarii, inzestrarii si pregatirii de lupta, fiind permanent gata sa se ridice cu promptitudine impotriva unei invazii straine pentru autonomia tarii. Este de remarcat faptul ca in aceasta perioada au aparut o serie de reglementari care aveau ca scop angajarea intregii populatii intre 18 la 46 ani de sex masculin in procesul de instruire militara ce asigura capcitatea de raspuns in fata unei agresiuni.
Armamentul si munitia existenta in aceasta perioada au fost achizitionate prin comenzi din Germania, Rusia si Anglia astfel incat in preajma anului 1877 Infanteria era dotata cu arme de provenienta variata si de calibre si caracteristici tehnico-tactice diferite ce s-a repercutat negativ in cursul actiunilor militare ce au urmat si in special ingreunarea aprovizionarii cu munitie si a instructiei tragerii. Este de remarcat ca in preajma Razboiului de Independenta s-au facut eforturi pentru imbunatatirea instructiei fiind alocata o suma de 93.000 de lei si 4.000.000 de lei pentru armament si munitie.
Armata permanenta cuprindea patru Divizii teritoriale avand fiecare cate patru Regimente de dorobanti insumand in total 426 de ofiteri si asimilati, 1.255 gradati si soldati – trupe permanente si 34.314 trupa cu schimbul totalul fiind de 35.995 de oameni.
Militiile care cuprindeau cel putin cate un batalion pentru fiecare judet, batalion avand in compunere sase companii. Militiile erau organizate pe 8 brigazi (cate 2 de fiecare divizie teritoriala) fiecare a doua regimente avand ca misiune asigurarea pazei si ordinii in teritoriu.
Garda oraseneasca avea rolul de a asigura ordinea in oras.
Gloatele inglobau toti oamenii in stare de a purta arme avand varsta intre 17-20 si 36-50 ani ajungand la varsta de 45 ani prin Legea adoptata in 1874. Gloatele nu aveau uniforma specifica ele mergand la lupta cu imbracamintea proprie.
Un alt obiectiv prioritar in faurirea armatei capabile sa garanteze apararea tarii sa constituie forta prin care sa se obtina independenta a fost pregatirea continua a cadrelor miltare din compunerea tuturor elementelor sistemului militar.
In pregatirea armatei pentru lupta s-a acordat o importanta deosebita pregatirii tactice a trupelor. Cresterea puterii de foc a influentat permanent tactica tuturor armelor dar in special tactica infanteriei.
Plecand de la considerentul superioritatii ofensivei asupra defensivei si tinand cont de marirea puterii de foc a armamentului s-au cautat solutii pentru micsorarea pierderilor suferite de focul inamic si de a da posibilitatea unui numar cat mai mare de puscasi sa execute focul asupra adversarului producand acestuia cat mai multe pierderi. La baza tacticii Infanteriei era instructia batalionului care atat in ofensiva cat si in aparare era dispus de regula pe 3 esaloane.
Armata Romana Moderna a strabatut de la 1830 pana in al optulea
deceniu al secolului XIX un drum greu, plin de invataminte, avand ca rezultat un organism echilibrat, armonios, structurat si corespunzator inzestrat ,armata ce-si va dovedi adevarata valoare pe campul de lupta in castigarea Independentei.

Intocmit, Col.(r)PAVEL ION

NOTA
Infanteria in perioada : Razboiul de Independenta si pana in prezent. (partea a II-a)

Asteptati...

Inscrie-te la newsletter

Pentru a primi stiri de pe website-ul nostru, va rugam sa va abonati la newsletter.