„Generalul”, aşa cum a fost

Incep să scriu despre omul şi militarul Roland Pîrlogeanu rememorând clipele trăite de un tânăr locotenent în urmă cu peste 35 de ani, la prima sa întâlnire cu acesta. Era în amurgul unei frumoase zile de toamnă a anului 1974, când trenul personal Bucureşi –Constanţa, în zgomotul sacadat al roţilor purta un proaspăt locotenent spre întâlnirea sa cu destinul. Era pentru prima dată când acesta vedea minunăţiile lui Salygni, arcuri ce dăinuiau în timp pentru a uni veşnic ţara cu bătrânul pământ dobrogean. Era pentru acesta un tărâm nou, cunoscut doar din cântecele Elenei Roizen cântece în care, lotci plutind pe unduitoare ape, purtau harnici pescari spre iubirile lor, fete frumoase cu ochi măslinii, ducând pe umeri coşuri cu strugurii vinului de Murfatlar. Privind spre valiza mare din carton, nelipsită din „dotarea” proaspeţilor absolvenţi de şcoală militară, a cărei grutate fusese întregită din grija mamei cu provizii cât să saturi un pluton, tânărului ofiţer îi veneau în minte, căutând la piept ordinul de serviciu unde erau înscrise numărul unităţii militare şi garnizoana, versurile unui frumos cântec al lui Dan Spătaru ...vin la noi la Medgidia toamna când se coace via… Zgomotul trenului făcut la trecerea macazului i-a amintit ofiţerului că invitaţia lui Dan Spătaru, pentru el urma să se împlinească, trenul încetinind s-a oprit în staţia Medgidia, punctul final al scurtei călătorii, fiind începutul unui drum ce 1-a adus după ani, aici în mijlocul dumneavoastră. La coborârea din tren privirea i-a fost atrasă de un domn în uniformă militară cu insemnele gradului de locotenent colonel . Acesta, mic de statură, purtând o ţinută militară impecabilă, cu faţa ridată şi arsă de soare, cu o privire adâncă şi pătrunzătoare, având pe piept „cucul”, nelipsit de pe vestonul absolvenţilor Academiei Militare, cu paspoal roşu la caschetă, l-a făcut pe tânărul ofiţer să înţeleagă, că are în faţa sa un ofiţer de rang înalt şi în mod sigur aparţinând unităţii unde fusese repartizat. Printr-un gest discret,”omul cu privirea de gheaţă”, i-a făcut semn acestuia să se apropie. După prezentarea regulamentară, a raportat rostul sosirii sale pe aceste meleaguri şi a valizei cazone a cărei deplasare îi creease multe coşmaruri în ultima noapte petrecută acasă. Inţelegând situaţia, locotenent colonelul în câteva cuvinte precise şi fără echivoc , l-a lămurit pe locotenent cu privire la omul din faţa sa, cel ce va marca lui şi unei întregi generaţii de ofiţeri, maiştrii militari şi subofiţeri, destinul, evoluţia profesională şi a modului de raportare la cei din jur.

– Cheamă un , taxi, spune-i şoferului să te ducă la căminul de garnizoană, iar subofiţerului de serviciu, să te cazeze din ordinul comandantului garnizoanei.  ”

Aşa mi-am cunoscut generalul, omul care mi-a plăcut din prima clipă, omul pe care l-am ales ca model pentru drumul ce urma să-l parcurg în existenţa mea ca militar şi ca om. „Generalul”, pentru că aşa îl voi numi de aici încolo, era atunci când l- am cunoscut, comandantul R.40 Mecanizat şi atunci când vorbea de regimentul său, nu uita să adauge şi „Călugăreni”, reamintindu-ne prin aceasta, că slujim sub drapelul de luptă al unei unităţi glorioase ce şi-a marcat drumul în istorie cu morminte ştiute şi neştiute ale ostaşilor săi, de la graniţa dobrogeană a ţării, la porţile Moldovei, de la Oarba de Mureş la Carei, prin pusta ungară peste munţii Tatra, la porţile Vienei. Generalul care uneori spunea că are sânge kaki, s-a născut în ziva de 29 noiembrie 1931 în oraşul Cernăuţi, oraş cu profundă rezonanţă istorică. Probabil a avut o copilărie dificilă, marcată de evenimentele istorice ale momentului, pierdera de către România a oraşului în care s-a născut, exodul spre ţara mamă şi războiul. A îmbrăcat uniforma militară ca elev al Scolii Militare de ofiţeri de artilerie în ianuarie 1951, şcoală pe care a absolvit-o în august 1952 fiind avansat la gradul de locotenent. A primit comanda unui pluton de tunuri din compunerea R.280 Infanteie. In decembrie este numit comandant pluton aruncătoare 120 mm la Bg.53 MA, funcţie ce a deţinut-o până în septembrie 1954, când a fost promovat pe funcţia de comandant de baterie aruncătoare 120 mm la B.349 MA.
In august 1955 a fost avansat la gradul de locotenent major. Dăruirea, seriozitatea şi în mod sigur, rezultatele obţinute, au determinat promovarea sa în funcţia de locţiitor al comandantului pentru artilerie al Cp.MA din Bg.53 MA. Având încă gradul de locotenent major, susţine examenul şi este admis ca ofiţer elev la Academia Militară în anul 1957, azi Universitatea Naţională de Apărare. In timpul studiilor, în august 1958 este avansat la gradul de căpitan. După terminarea studiilor universitare în anul 1960, este repartizat în statul major al R.56 MA pe funcţia de ajutor al şefului de stat major cu pregătirea de luptă.După o lună de zile este numit locţiitor al şefului de stat major al B.3 MA din cadrul regimentului.In luna iunie a anului 1961,1a nici 30 de ani este numit comandantul B.3 I.Mo. din R.34 I.Mo.Topraisar. In decembrie 1962 este numit pe funcţia de şef de stat major la R.40 Mecanizat „Călugăreni”, la o lună după ce a fost avansat la gradul de maior. Ca şef de stat major de regiment sub comanda unui alt ofiţer, colonelul Dijmărescu, alt nume cu rezonanţă şi-a perfecţionat deprinderile organizatorice şi calităţile de ofiţer de stat major, rezultatele obţinute stând la baza numirii sale în august 1967 în funcţia de comandant al R.40 Mc. „Călugăreni”, funcţie deţinută timp de peste 12 ani, până în ianuarie 1979. In contextul evenimentelor din august 1968 în care regimentul a ocupat dispozitivul de luptă pe principalele direcţii de interzis de pe graniţa de sud-est, au fost puse în valoare calităţile personale arătate anterior şi gradul ridicat de pregătire a regimentului pentru a duce acţiuni de luptă. Marea majoritate a celor ce am avut cinstea de a-1 avea comandant, l- am cunoscut în această perioadă, o perioadă în care, având suficiente resurse materiale, regimentul cu ştatul de pace încadrat în proporţie de 70% , avea posibilitatea desfăşurării pregătirii de luptă acţionând cu subunităţi de valoare pluton, companie , batalion şi chiar regiment. A participat, acţionând în compunerea D.9 Mc.”Măreşeşti”la aplicaţii complexe în poligonul Cincu, ce au inclus mutarea regimentului dintr-o zonă de operaţii în alta, marşul pe roţi, îmbarcarea tehnicii şi personalului în eşalonul de transport pe calea ferată, debarcarea, reluarea marşului pe roţi, realizarea din mişcare a dispozitivului în vederea ocupării şi amenajării fâşiei de apărare a regimentului, pregătirea şi ducerea luptei, pregătirea şi întoarcera în garnizoana de dislocare la pace. Amintesc participarea de excepţie a R.40 Mc.la cea mai complexă aplicaţie cu trageri de luptă la eşalon regiment mecanizat înzestrat cu transportoare amfibii blindate ce a inclus şi forţarea Dunării. Având în statul major al regimentului oameni cu o bogată experienţă practică, ca mr.Tărcatu, şeful geniului, lt.col.Toma Mihai, şeful artileriei regimentului, lt.col.Toma Ovidiu, şeful biroului pregătirii de luptă, lt.col.Amănăloae, şeful serviciilor sub conducerea unui şef de stat major de excepţie, lt.col.Vâlceanu, generalul prin militarii de la eşaloanele subordonate şi-a pus în valoare realele calităţi de comandant, obţinând în urma acestor activităţi rezultate notabile şi ce e mai important, nu s-au soldat cu evenimente deosebite care să ducă la pierderi de vieţi omeneşti sau de armament şi tehnică de luptă. Ca urmare a acestor rezultete în decembrie 1968 a fost avansat la gradul de lt.col., iar în anul 1975, tot în decembrie, în urma susţinerii examenului de colonel, a primit acest grad.

General Roland Pirolgeanu

General Roland Pirolgeanu

     In calitatea sa de comandant de regiment era apreciat atât de superiori cât mai ales de subordonaţi, iar cei din urmă aveau un respect deosebit pentru acesta. Fie că gerul năpraznic şi vântul dobrogean Infigea ace de gheaţă în obrazul înfrigurat al soldatului, sau cuptorul lui august isca izvoare de sare de sub bonete şi caschete, el generalul rămânea acelaşi, cu uniforma impecabil călcată şi parcă totdeauna nouă, cu „dunga” de la pantalon în care te puteai tăia, bărbierit până la sânge, ( circula zvonul că executa această operaţiune de două ori pe zi ), militarul cu sânge kaki primea raportul în acordul muzicii militare, care uneori din cauza frigului , scăpa o notă falsă dintr-un instrument îngheţat ce nu trecea neobservată, iar privirea generalului aruncată şefului muzicii militare străbătea întreaga cohortă de alămuri şi tobe, încălzind subit muştucul trompetelor. După raport, generalul inspecta un pluton sau o companie, coşmarul începutului de săptămână a tinerilor ofiţeri, care, cu toată străduinţa nu se puteau ridica la nivelul cerinţelor acestuia. Incepea prin a verifica caietul comandantului de pluton, unde obligatoriu trebuia să fie trecut programul pe trei zile şi planurile conspecte pe ziva în curs.Acorda o deosebită atenţie întreţinerii armamentului şi echipamentului. Chiar dacă ţinuta soldatului era mai tot timpul uzată, ea trebuia să fie totdeauna curată şi călcată, iar lipsa unui nasture devenea o adevărată tragedie. Avea un deosebit simţ al dreptăţii, motiva prin aprecieri pozitive şi recompense băneşti pe cei ce obţineau rezultate foarte bune şi scotea în evidenţă neajunsurile celor cu performanţe mediocre. Nu s-a temut să promoveze în funcţii importante cadre tinere ,dându-le libertate deplină pentru a se manifesta creeativ pe plan profesional.
Dotarea regimentului cu transportoare amfibii blindate a impus necesitatea însuşirii de noi cunoştinţe tehnice de către ofiţerii de infanterie în special. I-a încurajat să folosească această tehnică în câmpul tactic, începând cu grupa şi terminând cu batalionul şi regimentul, să folosească transportorul ca un complex tehnic, utilizând atunci când era necesar,aparatura radio, cablestanul, instalaţia de reglare a presiunii în pneuri, a propulsorului în plutire şi a instalaţiei de vedere pe timp de noapte . Nu este lipsit de interes să vă, relatez că în calitate de comandant pluton mecanici conductori din cadrul şcolii de echipaje din cadrul regimentului, am asistat, cu puţină teamă mărturisesc, cum generalul s-a urcat pe primul transportor pregătit pentru deplasarea pe apă, s-a aşezat fără rezerve pe cutia blindată sprijinindu-şi picioarele pe scaunul comandantului şi ţinându-se cu mâna dreaptă de oblon, a ordonat mecanicului conductor să-1 pună în mişcare.După parcurgerea traseului prestabilit şi aducerea acestuia pe uscat generalul a sărit de pe acesta şi a exclamat ,”e bun!” E de prisos să mai spun că în ziva aceea toţi cei 60 de şoferi ce urmau să devină mecanici conductori au intrat şi au ieşit din apă la volanul transportoarelor. Generalul se dăruia cu aceeaşi abnegaţie şi activităţilor de socializare. Balurile şi revelioanele ce aveau loc uneori în Clubul unităţii sau Casa de Cultură veche a oraşului, locaţii rără pretenţii de a fi de lux, constituiau evenimente aşteptate de întreg corpul de cadre, prilej pentru toate doamnele să-şi etaleze rochiile, coafiurile şi talentele de dansatoare, iar pentru noi cei din prajma lui, prilej de deconectare şi pregătire pentru un nou început. Sosirea şi plecarea generalului era intâmpinată totdeauna cu o interpretare de excepţie a partiturii „Cavaleria Rusticană” de către muzica militară a regimentului urmată pe timpul evenimentului monden, de valsuri celebre şi tangouri ritmate şi senzuale. Pentru a încinge atmosfera, la semnul şefului, fanfara ataca hore, sârbe, brâuri şi alte dansuri din toate zonele de origine a participanţilor, programul fiind condimentat cu muzică orientală, grecească şi aromână. Rezultatul ? Rar putea fi văzut cineva în stare de ebrietate dar cu siguranţă toţi plecau mulţumiţi, nutrind dorinţa unui alt eveniment asemănător. Renumite erau şi joile, în care, în micuţa sală a Casei Armatei se putea dansa pe ultimile melodii apărute. Tot la Casa Armatei, sub sala de festivităţi, din ordinul generalului a fost amenajat un mic bar, cunoscut de tinerele cadre ca fiind „crama”, o locaţie discretă, curată, cu mobilier rustic, unde se putea servi o cină consistentă cu prietenele sau colegii, fără temerea că banii nu vor ajunge până la solda viitoare. Generalul era şi un părinte deosebit, iar unica fiică, Daniela, constituia soarele universului său. Parcă doar cu puţin timp în urmă, în zilele de duminică, cobora alături de tatăl său aleea principală a regimentului, proaspăt văruită, semn că soldaţii îşi făcuseră pe deplin datoria la „intreţinerea sectoarelor”. Acest copil zglobiu devenea serios şi tăcut atunci când tatăl său primea raportul ofiţerului de serviciu privind situaţia regimentului . Daniela era sufletul tatălui ei. Probabil când era mică generalul şi-ar fi dorit-o băiat, un băiat, care cândva, spre apus, când cascheta va fi fost înlocuită cu pălăria, el fiul, să comande eventual acelaşi regiment. Daniela, pentru a împlini visul generalului, a îmbrăcat uniforma militară, devenind ofiţer şi lector la Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu”din Sibiu, iar bunul Dumnezeu în mărinimia sa, a oferit generalului şansa să petreacă timpul asfinţitului însoţit de o frumoasă doamnă ofiţer, care acum, îmi place să cred, atunci când aşterne bucheţele de „nu mă uita”pe mormântul singuraticului general-tatăl ei, poartă nepreţuita uniformă. Este ştiut că visul omului şi militarului Roland Pîrlogeanu a fost acela de a purta pe epoleţi steluţele de general şi a dedicat acestui proiect strategic întreaga sa energie şi dăruire.Visul acesta părea a se spulbera când în ianuarie 1979 a fost încadrat la Biroul Invăţământ şi pregătire de luptă de la Centrul de pregătire al infanteriei şi tancurilor de la Făgăraş. Increzător în steaua-i călăuzitoare,cu spiritul său de învingător, generalul a renăscut din propria-i cenuşă şi a reluat urcuşul, greu dar sigur. Având o bogată experienţă profesională, la numai un an a fost numit ofiţer 1 în Secţia operaţii a A-2-a, iar în februarie 1981 este numit Seful Secţiei Invăţământ şi Pregătire de Luptă la Scoala de MM şi subofiţeri „Gheorghe Lazăr”, ca doar după 4 luni să fie numit şef catedră a armelor întrunite şi instrucţia tragerilor la aceeaşi instituţie. Un an mai târziu, în iunie 1982 este numit locţiitorul comandantului pentru infanterie, funcţie deţinută până în anul 1988 când este numit şef de stat major al Centrului de instrucţie al infanteriei şi tancurilor. La apogeul carierei sale în decembrie 1990, este numit comandantul Scolii Militare a ofiţerilor în rezervă Roman. Poate aşa Dumnezeu a îndeplinit dorinţa tainică şi nemărturisită a generalului dăruindu-i nu doar un fiu, ci batalioane întregi. La comanda acestei instituţii a rămas pănă când, prin Decretul nr.143 din 26.07.1993 emis de preşedintele României, este avansat la gradul de , general de brigadă şi trecut în rezervă. La apusul carierei a apărut şi steaua visului său, stea în numele căreea a sacrificat tot ce se putea sacrifica, mai puţin cinstea, corectitudinea, principialitatea, adevărul, dragostea faţă de cei din jur şi mai ales dragostea pentru soarele său, Daniela.
Cu steluţele de general pe epoleţi a plecat printre stele, acolo sus în căutarea camarazilor plecaţi ca şi el, prea devreme. Muzica militară, atât de mult iubită şi apreciată de generalul cu sânge kaki, l-a însoţit şi pe ultimul drum, înlocuind marşul de întâmpinare, cu tristul şi sfâşietorul marş funebru, ultimul marş, singurul marş ce generalul nu-l mai putea auzi, singurul marş, în cadenţa căruia nu mai putea păşi, ultmul marş în semn de omagiu adus militarului, camaradului şi părintelui ce a fost omul Roland Pârlogeanu. A fost însoţit de cei ce l-au cunoscut, purtându-şi în semn de respect, ţinuta militară îndoliată. Pe catafalc purtând uniforma îmbrăcată încă din tinereţe, îmi amintea de eroul copilăriei mele, Cidul, gata ca şi după moarte să poată fi biruitor. „Stingerea” purtată spre zări de o singură trompetă, marca sfârşitul unui destin, întoarcerea în pământ a unui militar de excepţie, un camarad devotat şi tată prieten, a celui care încă trăieşte prin noi, fie că ne cheamă Fratu ,Tomescu, Constantin, Pavel ,Dovleac, Bichescu, Marcu şi înşiruirea poate continua cu sute şi sute de nume care au luat ceva durabil de la acesta şi prin fiica sa Daniela. Salvele armelor gărzii de onoare au reuşit să acopere sunetul surd şi sinistru al pământului ce închidea pentru totdeauna uşa unui destin. Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din garnizoana Medgidia, formată în parte din cadre ce au avut cinstea de a face parte din corpul de militari din subordinea sa şi i-au fost alături în momentele de maxime satisfacţii în calitate de comandant, s-a străduit şi a reuşit să obţină aprobarea de a purta numele de „Gr. Roland Pârlogeanu”.


 

Omagiu scris în semn de preţuire de col.(r) Pavel Ion cu deplinul acord al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere „Gr. Roland Pirlogeanu”.

Medgidia, 7.11.2015.

6 thoughts on “„Generalul”, aşa cum a fost

Lasă un răspuns

Asteptati...

Inscrie-te la newsletter

Pentru a primi stiri de pe website-ul nostru, va rugam sa va abonati la newsletter.