Infanteria, prezenta perpetua in armata romana Partea a II-a

Evolutia infanteriei de la razboiul de independenta pana in prezent

Castigarea independentei a fost obiectivul strategic la care si-au adus contributia toti factorii de decizie, de la conducerea politica si militara pana la cele mai mici componente ale vietii economice.
Este cunoscut faptul ca dupa realizarea unirii de la 1859 s-a trecut,, in pofida obstacolelor ridicate de Poarta Otomana, la dezvoltarea intr-un ritm rapid a industriei, comertului, mijloacelor de transport, bancilor si societatilor de asigurare, ce au consolidat economia capitalista si a intarit puterea burgheziei romanesti , facand-o sa suporte tot mai greu suzeranitatea otomana ce ingreuna atingerea obiectivelor economice.
Independenta devenise in aceste conditii imperios necesara.
Pentru realizarea dezideratului propus s-a actionat in principal pe urmatoarele directii:
-Initierea de actiuni politice si diplomatice pentru eliminarea ingradirilor impuse de Inalta Poarta la investirea printului Carol;
-fructificarea cadrului European favorabil, determinat de intensificarea miscarilor de eliberare a popoarelor din Balcani;
-intreprinderea de actiuni pe arena internationala ce vizau obtinerea independentei pe cale pasnica, prin tratative politico-diplomatice cu Poarta;
-initierea tratativelor de la Livadia in septembrie 1876, prin care Romania accepta trecerea trupelor ruse pe teritoriul romanesc in vederea actiunilor impotriva imperiului otoman.Conventia semnata la 4 aprilie 1877 la Bucuresti acorda “libera trecere”trupelor ruse iar Rusia garanta apararea si mentinerea integritatii teritoriale a Romaniei.

Agravarea progresiva si pericolul izbucnirii razboiului ruso-turc a culminat cu trecerea Prutului de catre trupele ruse in noaptea de 11/12 aprilie indreptandu-se spre Dunare.Inca din data de 6 aprilie ca masura de prevedere s-a declansat mobilizarea armatei permanente si teritoriale cu rezerva ei. Ca dovada necontestabila a inaltei constiinte patriotice si civice aceasta actiune s-a desfasurat rapid,cu precizie si in ordine,astfel incat pana la 25 aprilie mobilizarea a fost incheiata, asigurandu-se paza teritoriului cu 33 batalioane, 4 escadroane si 8 baterii de militii.
Mobilizarea a ridicat efectivul armatei Romane la 100.000 de luptatori din care in armata operativa 58.700 oameni, 12.300 cai si 100 tunuri.
Ca raspuns al actiunilor ruse si romane ,Poarta Otomana a declansat atacuri cu artileria trupelor dispuse la sud de Dunare, atacate fiind orasul Braila, Calafatul, Bechet, Oltenita si Calarasi.
Ca raspuns armata romana a deschis focul asupra Vidinului.
Ca rezultat a unui cumul de factori (atitudinea armatei,presei si populatiei) la 29 aprilie Camera Deputatilor si la 3o aprilie Senatul ,au declarat starea de razboi intre Romania si Imperiul Otoman.
La 9 mai 1877 expresie a aspiratiilor intregii natiuni, Parlamentul intrunit in sedinta extraordinara proclama Independenta Romaniei. Kogalniceanu, ministrul de externe, declara : “Suntem independenti, suntem o natiune de sine statatoare!”.
Semanarea de catre regale Carol I pe data de 10 mai 1877 a decretului prin care se proclama independenta Romaniei, realizeaza in fapt nazuinta de secole a poporului si deschide calea prin care armata romana isi va dovedi dragostea de tara, spiritul de jertfa si sacrificiu pe campurile de lupta.
In cadrul operatiunilor armate ce au urmat, infanteria compusa din doua corpuri de armata, a organizat, concomitent cu operatia de acoperire a granitelor pe un front cu o largime de 1050 de km, mobilizarea si concentrarea armatei .
Dispunerea celor doua corpuri de armata aveau ca obiectiv principal evitarea unor agresiuni din partea Turciei dinspre Vidin si Turtucaia Rusciuc, a asigurat deplasarea si concentrarea trupelor ruse destinate actiunilor din Balcani.
Actiunile militare ale armatei romane peste Dunare au inceput la solicitarea comandamentului armatei tariste,marele duce Nicolai sub directa comanda a regelui Carol I.
Trebuie sa amintim faptul ca regele Carol nu a semnat initierea inceperii actiunilor de lupta de catre armata romana un document oficial pe baza caruia la incheierea actiunilor sa se fructifice cat mai eficient starea de fapt.
Participarea directa a armatei romane la actiunile militare la sud de Dunare s-a desfasurat in principal prin :
participarea armatei romane la batalia a treia de la Plevna;
-batalia de la Rahova ;
-batalia de la Vidin.
Angajarea in actiunile militare a armatei romane s-a facut la Nicopol incepand cu data de 16 iunie 1877 de catre o brigada de cavalerie si una de infanterie avand ca misiuni :
-interzicerea comunicatiilor catre Rahova ;
-asigurarea podurilor peste raul Osma ;
-garzi si patrule in garnizoana Nicopol;
-recunoasteri spre Rahova si Plevna;
-asigurarea trecerii Dunarii catre fortele principale ale armatei romane.
In situatia nou creata de participarea masiva a armatei romane la actiunile militare la sud de Dunare,armata activa a fot reorganizata in armata de operatii compusa din trei divizii : ( 43.414 militari, 7.170 cai si 10 tunuri) sub comanda generalului Cernat si Corpul de observatie compus din trei divizii : (11.380 militari, 1.350 cai si 74 tunuri). Au fost concentrate si militiile din Oltenia.

Atat armata de operatii cat si corpul de observatie aveau in compunere in principal trupe de infanterie, cavalerie si artilerie.
Trecerea Dunarii si concentarea in zona Plevna de catre armata romana destinata actiunilor de lupta, compusa din diviziile 3 si 4 si de rezerva s-a desfasurat pana pe 24 august, zi in care s-a convocat un consiliu de razboi, consiliul hotarand ca cel de-al III-lea asalt asupra Plevnei sa fie executat pe data de 30 august .
Cel de-al III-lea atac asupra Plevnei in care armata romana a pierdut din cadrul D.3 I. 26 de ofiteri si 683 de gradati si soldati – morti si raniti, iar D.4 I.a pierdut 27 de ofiteri si 1300 de gradati si soldati – morti si raniti.
Singurul succes obtinut in cel de-al III-lea atac asupra Plevnei a fost cucerirea redutei Grivita.
Printre cele 2.036 de victime, morti si raniti amintim nume de militari, ofiteri, gradati si soldati jertfiti pe campul de lupta printre care : Valter Maracineanu comandant batalion ,maior George Sontiu commandant batalion , lt.Cracalia, lt.Chivu Stanescu, sublt.Nicolae Narcea, sublt.Constantin Vlescu, lt.col.Sergiu Voinescu, mr.Candianu Popescu, cpt.Moise Groza.
Eroismul ostasilor romani a fost evocat atat de presa interna cat si de cea internationala.
Insuccesul actiunilor militare in afara de cucerirea redutei Grivita a fost determinat de :
-cunoasterea terenului si reprezentarea pe harta dificila;
-executarea unor actiuni de cercetare si recunoastere in adancimea imediata a inamicului aproape inexistenta;
-inzestrarea neadecvata a artileriei ce a dus la deteriorarea nesemnificativa a fortificatiilor adversarului;
– forma sistemului de aparare otoman permitea aprovizionarea permanenta a trupelor cu alimente si munitie din Sofia si Vidin;
– stabilirea gresita a loviturii principale;
– folosirea neadecvata a cavaleriei;
– folosirea masata a trupelor;
– coordonarea deficitara a actiunilor de lupta in timp si spatiu.
Avand in vedere cele aratate anterior factorii militari de decizie au luat hotararea de a trece la incercuirea Plevnei.
Consiliul de razboi aliat din data de 1 sept.1877 la care au participat regele Carol ,tarul Rusiei Alexandru al II-lea, marele duce Nicolae, generali rusi si romani, au luat hotararea sa mentina aliniamentul atins si consolidarea liniei de asediu.
Incercuirea si asediul Plevnei a cuprins doua etape:
-miscari si lovituri pentru completa izolare a Plevnei si taierea legaturilor cu Sofia si Vidin;
-angajarea de actiuni de lupta pentru largirea spatiului necesar manavrelor fortelor ce au realizat incercuirea.

Participarea armatei romane la prima parte a actiunii de incercuire s-a soldat cu pierderea a 2 ofiteri morti si 21 de raniti, 964 de soldati morti si raniti doar in ultimul atac asupra redutei Grivita 2.
Cum pierderile D.4 I. au fost de peste 50% a fost regrupata si inlocuita de catre divizia de rezerva ce devine D.2 I.
Armata romana a participat la atacul asupra Rahovei pentru a taia caile de comunicatii ce legau Nicopol si Plevna, Sofia si Vidin si pentru a anihila trupele de basbuzici ce amenintau functionarea serviciilor romane si ruse constituind si un pericol pentru trupele ce actionau in dispozitivul de incercuire al Plevnei.
Actiunile de lupta pentru cucerirea Rahovei au inceput la 12 octombrie si s-au incheiat la 9 noiembrie .
La aceste actiuni au participat din partea armatei romane detasamentul col.Slaniceanu compus din : R.10 dorobanti ,B.1/R.15 dorobanti, B.1/R.4 dorobanti.
Pierderile suferite pentru cucerirea Rahovei au fost de 4 ofiteri morti, 4 ofiteri raniti, 158 gradati si soldati morti, 181 raniti.
Si luptele de la Rahova au constituit izvor de bucurie si mandrie in randul populatiei si reflectate in presa interna si internationala.
Incercuirea definitiva a Plevnei, interceptarea cailor de comunicatii cu exteriorul si bombardamentul puternic de artilerie, a creat gruparii otomane a lui Osman Pasa o situatie deosebit de dificila.
Refuzand propunerea de capitulare, Osman Pasa a hotarat sa paraseasca Plevna, constituind o puternica grupare de atac prin forta careia sa rupa incercuirea si sa se indrepte spre Sofia.
Actiunile de lupta au inceput in dimineata zilei de 28 noiembrie printr-un atac otoman asupra trupelor ruse.
Trupele armatei romane au actionat, o parte pentru ocuparea redutelor din prima linie de la Opanez, o parte trimise sa ocupe Plevna si o parte constituita in doua coloane sa atace inamicul care mai rezista.
Tentativa de a se deplasa spre Sofia fiind esuata , Osman Pasa a capitulat.
Armata rusa si romana au capturat 10 pasale, 128 ofiteri superiori, 2000 ofiteri inferiori, 42.000 soldati, 77 tunuri si o mare cantitate de munitie.
Pierderile turcilor au fost de aproximativ 6000 militari morti si raniti.
Armata romana a pierdut : 2 ofiteri raniti si 100 soldati morti si raniti.
Ultima mare actiune a armatei romane in razboiul de independenta este batalia de la Vidin la care a participat:
corpul de vest format din D.1I, D.4 I, Divizia de rezerva, D.2 I, D.3 I.
Marile unitati amintite aveau un efectiv de 15.345 vanatori, infanteristi si dorobanti, 2.148 calarasi si rosiori, 84 piese de artilerie.
Pregatirea si ducerea actiunilor de lupta au fost executate in conditiile unei ierni foarte grele cand temperature a scazut pana la – 25 grade C.
Inaintarea spre Vidin s-a desfasurat prin actiuni de lupta cu trupele inamice duse de catre avangarda D.1I.
Cucerirea Vidinului a avut doua etape :
-actiuni concentrice pentru izolarea din exterior a cetatii ;
-actiuni pentru cucerirea efectiva a cetatii.
Actiunile de lupta s-au desfasurat in perioada 12 ianuarie – 12 februarie .
Inaltarea drapelului tricolor pe 12 februarie 1878 incheie in mod glorios participarea armatei romane la Razboiul din 1877- 1878.
Pierderile armatei romane in razboiul de independenta au fost de peste 10.000 de persoane.
Tratatul de pace de la San Stefano din 19 februarie 1878 la care Romania nu a participat s-a recunoscut independenta Romaniei, a Serbiei si Muntenegru iar Bulgaria a devenit autonoma . S-a hotarat totodata autonomie administrative a Bosniei si Hertegovinei.
Imperiul otoman ceda Rusiei, ca despagubiri de razboi, Dobrogea iar Rusia isi rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei pierduta in 1856.
Pentru a pastra echilibrul de forte paneuropean s-a impus reluarea negocierilor si in iulie 1878 la Berlin s-a desfasurat Congresul de pace la care Romania si Serbia au participat dar au avut doar rol consultativ. Aici s-a stabilit includerea Deltei Dunarii si insulei Serpilor in statul roman dar statul imperial rus nu a acceptat stabilirea granitei romano-bulgare la sud de Silistra. Aceasta s-a stabilit abia in 1880 dar a luat Romaniei trei judete romanesti din sudul Basarabiei – Cahul, Belgrad si Ismail, fapt ce a nemultumit profund conducerea statului Roman.
Din pregatirea si desfasurarea razboiului de independenta s-au desprins urmatoarele aspecte principale :
-pregatirea razboiului in concordanta cu scopul politic urmarit;
-necesitatea obiectiva a acoperirii granitei de sud pe un front de 650 km.;
-cresterea considerabila a contingentelor si pregatirea lor;
-necesitatea unei mai bune cooperari intre infanterie si artilerie;
-necesitatea cunoasterii in detaliu a terenului si a inamicului;
-apropierea de inamic prin saparea pe timpul noptii sau a cetii a unor santuri pentru apropierea cat mai mult de pozitiile inamicului;
-atacul inamicului prin salturi si adapostire;
-necesitatea folosirii dispozitivelor de lupta dispersate pentru a reduce pierderile produse de focul inamicului si a asigura lovirea inamicului de la inceput cu forte puternice;
-folosirea de catre unitati si mari unitati a tuturor formelor de manevra;
-necesitatea asigurarii unui echilibru intre numarul unitatilor de infanterie si cavalerie pentru a avea posibilitatea ca cea din urma sa asigure exploatarea succesului;
-necesitatea asigurarii si folosirea corecta a rezervei;
-pregatirea pozitiilor cucerite pentru a asigura respingerea contraatacurilor inamicului.
Trebuie sa nu scapam din vedere si contributia deosebit de semnificativa a populatiei tarii la efortul de razboi concretizat prin :
-contributia cu alimente, echipament si animale;
-asigurarea transportului materialelor si munitiilor pana aproape de linia frontului;
-sprijin moral pentru cei aflat pe front.
Pe langa recunoasterea internationala a contributiei ostirii romane la razboiul de independenta, recunoasterea interna s-a realizat prin :
-decorarea unui numar mare de militari de toate gradele cu “Virtutea Militara” si crucea “ Sf.Gheorghe”;
-redenumirea unor strazi care au primit urmatoarele nume : Calea Victoriei, Calea Dorobantilor, Calea Calarasilor, Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Str.Smardan,B-dul Independentei;
-nume date unor localitati ca : Plevna,Curcani, Vanatori, Rosiori sau ca judet:Calarasi.

Pentru a pastra vie memoria ostasilor romani cazuti pe campurile de lupta din razboiul de independenta in anul 1877 la 100 de ani de la aprigile lupte, regizorul Sergiu Nicolaescu a turnat filmul “Pentru patrie “si amintesc cu justificata mandrie ca si eu un tanar locotenent am participat la turnarea acestui film cu alti camarazi din Regimentul 4o Mecanizat Calugareni.
Concluziile desprinse din participarea armatei romane la razboiul de independenta au fost concretizate in urmatorii ani in principal prin reorganizare si inzestrare.
Reorganizarea a inceput prin aplicarea Legii nr.1677 din 8 iunie 1882 prin care se stabilea ca la pace sa existe doua elemente principale : armata activa cu rezerva si armata de militii.
In anul 1900 dupa reorganizare armata avea urmatoarea compunere:
4 comandamente de corpuri de armata, 9 comandamente de divizie, 9 batalioane vantaori, 34 de regimente infantarie fiecare cu cate 3 batalioane, 11 regimente de artilerie de camp fiecare compuse din cate 6 baterii de artilerie de cal.75 mm si 6 baterii obuziere 12o mm, 2 regimente artilerie de cetate, un regiment artilerie de asediu si 2 regimente de geniu.

Inceputul primului razboi mondial a gasit armata terestra in urmatoarea structura :
5 corpuri de armata ;
15 divizii de infanterie;
2 brigazi rosiori si 5 brigazi de calarasi;
25 regimente de artilerie;
2 regimente de geniu;
alte structuri(subunitati de cai ferate, companii telegrafice, sectii de aerostatie, automobile si porumbei).

Inzestrarea armatei si in special a infanteriei a fost determinata de rapida dezvoltare tehnologica in domeniul militar si noua structura a armatei.
Preocuparea principala a fost inzestrarea armatei cu modele de ultima generatie din care amintim:
-carabinele Henry- Martin model 1879 importate din Germania ( 142.906 pusti, 17.707.676 cartuse);
-pusca cu repetitie Mannlichen model 1893 (271.130 pusti,194.517.000 cartuse);
-pusca cu repetitie Mannlichen model 1889 (60.000 pusti ,28.229.856 cartuse);
-mitraliera Maxim model 1909(413 pusti- 20.134.964 cartuse);
-pistol automat Steyr model 1912 (50.000 pusti – 50.000.000 cartuse ).

O alta directie in care s-a actionat constant a fost pregatirea trupelor determinata de caracteristicile armamentului din dotare, schimbarile in organizarea armatei si in special a infanteriei si cresterea numarului unitatilor si efectivul infanteriei.
S-a insistat pe caracterul practic aplicativ al instructiei determinat de realitatile campului de lupta.
O atentie deosebita s-a acordat pregatirii cadrelor de la toate esaloanele precum si sporirii numarului acestora.
Institutiile de invatamant militar in perioada 1879- 1914 au fost :
Scoala fiilor de militari (Iasi) ;
-Liceul militar din Iasi ;
-Liceul militar de la Manastirea Dealu (1912);
-Liceul militar Dimitrie Sturza (1916) ;
-Scoala militara de infanterie si cavalerie cu durata de instruire de 2 ani la care participau :
-absolventii liceelor militare( Iasi si Craiova);
-absolventii de liceu cu varsta de 17-21 ani;
-sergentii si caporalii merituosi cu stagiu de cel putin 1 an cu varste pana la 25 ani;
Scoala speciala de infanterie care avea ca scop pregatirea tinerelor cadre.Durata cursurilor era de 1 an de zile,unde instruirea avea un caracter aplicativ si practic;
Scoala superioara de Razboi infiintata in 8 august 1889 care asigura cadrele necesare statului major ;
Pregatirea militara in afara tarii( Franta si Germania).
O alta latura a pregatirii militare a fost pregatirea ofiterilor de rezerva.
Ofiterii de rezerva proveneau din voluntari si absolventi de liceu cu bacalaureat dupa efectuarea stagiului militar si trecerea unui examen de ofiter de rezerva.
Scoala copiilor de trupa institutie cunoscuta incepand cu anul 185o.
O atentie deosebita s-a acordat si pregatirii subofiterilor in cadrul Scolii militare de subofiteri, infiintata in 1908 iar ulterior intre anii 1910- 1917 au functionat scoli de subofiteri cate una pentru fiecare corp de armata.
Au luat fiinta publicatiile militare (Revista Militara, Revista Armatei, Revista Infanteriei, Revista Artileriei, Revista sanitara).
O deosebita atentie s-a acordat pregatirii practice a trupelor prin elaborare de noi regulamente.
S-a renuntat la dispozitivele in coloana, adoptandu-se cele in formative risipita cu esalonarea fortelor in adancime.
S-a acordat importanta necesara atat ducerii luptei de aparare si ofensiva si manevre in cadrul acestor actiuni de lupta.
Pregatirea militara a populatiei a fost o preocupare permanenta a factorilor de decizie si era conceputa ca o pregatire infanteristica.
Secolul XX avea sa puna Europa in fata a doua conflagratii deosebit de violente cu repercursiuni deosebit de grave pe plan economic, politic si militar.
Razboaiele balcanice au fost determinate de conflictele dintre imperiul ottoman slabit si noile state aparut:Bulgaria, Serbia, Muntenegru si Grecia.Au fost doua razboaie balcanice,primul in 1912,incheiat cu armistitiu iar urmatorul declansat de bulgari, razboi la care participa si Romania ,care obtie Cadrilaterul,teritoriu locuit de turci si tatari,teritoriu ce va adduce grve consecinte in conflictual ce va urma.
Primul razboi mondial a inceput la 28 iulie 1914 a durat peste 4 ani, au participat 33 de state si s-a soldat cu aproape 10 milioane morti si 20 milioane raniti si mutilati, cu pagube de peste 278 miliarde dolari si s-a incheiat la 11 noiembrie 1918 de cand s-a soldat cu disparitia a doua mari imperii – Tarist si Austroungar – si aparitia de noi state independente.

Prima conflagratie mondiala s-a desfasurat intre doua mari tabere:
Tripla intelegere (Antanta) compusa din Anglia, Franta , Rusia hotarata sa opuna expansiunii germane si
Tripla alianta, compusa din Austroungaria, Germania si Italia.
In perioada 1914 – 1918 statul roman a trecut prin urmatoarele etape :
1914 – 1916 – neutralitate (28 iulie 1914 – 27 august 1916);
1916 – 1917 – beligeranta (27 august 1916 – 27 noiembrie 1917);
1917 – 1918 – armistitiu (27 noiembrie 1917 – 7 mai 1918);
1918 – beligeranta ( 9 noiembrie 1918 – 11 noiembrie 1918).
Scopul participarii armatei romane la primul razboi mondial a fost recunoasterea drepturilor Romaniei asupra Transilvaniei care fusese incorporata in regatul Ungariei in anul 1867.
Trebuie sa recunoastem inca de la inceputul razboiului ca au existat mari diferente intre inzestrarea si pregatirea armatei romane comparativ cu fortele inamicului in special forte germane :
mitraliere 1-2 la 1 batalion roman si 6-8 la germani;
12 pusti mitraliere, 4 aruncatoare de mine, suficiente grenade – la armata germana;
incadrarea insuficienta cu ofiteri si pregatirea precara;
-lipsa coeziunii;
-existenta unei instructii sumare;
-lipsa oamenilor instruiti pentru completarea pierderilor.
In pragul intrarii in razboi armata romana avea in compunere : 2o divizii infanterie, 2 divizii cavalerie, artilerie, trupe de geniu, aviatie, marina militara.
Etapele, partile sedentare si formatiunile din zona interioara.
Efectivul infanteriei in cadrul trupelor combatante era de 8116 ofiteri, 413.839 subofiteri, soldati si gradati, avand un procent de 81% din totalul fortelor mobilizate.
Marile unitati de infanterie erau organizate pe 5 corpuri de armata avand in compunere 366 batalioane cu 574 mitraliere.
Au fost mobilizate : Marele Cartier General, 4 comandamente de armata, 6 comandamente de corpuri de armata(1,2,3,5,6,7), comandamentul Corpului 4 armata a devenit comandamentul armatei de nord.La 15 august au mai fost create 2 divizii (21,22) iar pe 28 august si divizia 23 infanterie.
La terminarea mobilizarii armata avea un efectiv de 813.000 militari fata de 127.000 – efectivul de pace.
Scopul strategic al planului de actiune al armatei romane era infrangerea fortelor inamicului in Transilvania, iesirea in vaile Tisei si Dunarii nijlocii, adica in zona de hranire a armatelor austro – ungare.
Pentru realizarea acestui plan armata romana cu majoritatea fortelor, respectiv Armata de nord, A. 2 si A. 1 reprezentand 75% din efective treceau la ofensiva in Transilvania pentru realizarea obiectivului strategic iar A. 3 (25% din forte) aparau frontiera de sud iar in rezerva marelui Cartier General a fost pastrat Corpul 5 armata.
Trebuie sa scoatem in evidenta faptul ca intrarea Romaniei in razboi s-a facut fara a se tine seama de situatia defavorabila de pe fronturile europene care au influientat in mare masura actiunile armatei romane , cat si deznodamantul campaniei, au dat posibilitatea Germaniei si Austroungariei sa-si foloseasca rezervele eficient impotriva Romaniei.
Declansarea ofensivei s-a facut pe 27 august 1916 incepand cu ora 21,00.
Actiunea armatei romane a fost realizata prin surprindere si deosebit de viguroasa realizand obiectivul principal:
patrunderea in Banat si Transilvania pe 17 directii definite de trecatori realizand capete de pod dincolo de munti.
Ofensiva din Transilvania nu a fost sustinuta conform intelegerilor
( ofensiva rusa in Galitia si frontul de la Salonic) dar a reusit sa ocupe aliniamente ce cuprindeau orasele Sibiu, Brasov, Toplita, Miercurea Ciuc.
Declansarea in sud a ofensivei de catre coalitia germano-bulgara-turca a dus la schimbarea planului de campanie a armatei romane, astfel incat ofensiva din Transilvania a fost oprita iar o parte din forte au fost transferate pe frontul de sud pentru manevra de la Flamanda.
Trebuie sa amintesc faptul ca impotriva acestui plan s-a opus Generalul Prezan care considera ca ofensiva din Transilvania trebuia continuata cu toata energia.
Mutarea efortului in sud a creat mari probleme :
trupele din Transilvania nu-si atinsese obiectivele ;
se gaseau dispuse in grupari izolate cu mari intervale intre ele fara a putea asigura cooperarea dand posibilitatea inamicului sa le atace succesiv.
Insuccesul manevrei de la Flamanda, mutarea efortului armatei in vest pe frontal din Transilvaniaau avut un profund impact negative.Mutarea pe frontal romanesc a Armatei a 9-a germana si a Armatei a I-a austro-ungare a creat superioritatea de forte necesara declansarii contra ofensivei pe tot frontul din Transilvania.Din acest moment trupele armatei romane au pierdut initiativa, obligate fiind sa duca lupta de aparare pe toate directiile.
Principalele directii pe care s-au dus actiuni de lupta au fost :
-actiuni de lupta pentru apararea trecatorilor din zona curburii Carpatilor;
-actiunile de lupta din Valea Prahovei;
-actiunile de lupta din Valea Jiului;
-actiunile de lupta de pe Arges si Neajlov pentru aprarea Bucurestiului.

Ultima mare batalie a campaniei din 1916 a fost batalia pentru Bucuresti de la sfarsitul lunii noiembrie. Pierderea acestei ultime batalii a avut consecinte grele pentru Statul roman.Capitala si o parte insemnata din teritoriu au intrat sub stapanirea dusmanului.
Stabilizarea frontului pe Carpatii Orientali, Siretul inferior si Dunarea maritime de catre A. 2 romana si A.4, 4 si 6 ruse. Restul fortelor romane au fost regrupate in spatele frontului pentru refacere.
Dispunerea inamicului in fata trupelor romano-ruse era astfel: A.1 austro-ungara pe Carpatii Rasariteni, A.9 germana in Poarta Focsanilor (portiunea dintre curbura Carpatilor si Galati), A.3 bulgara intarita cu forte gemane in Dobrogea.
In timpul campaniei din anul 1916 in cele patru luni si jumatate greul
luptelor au fost duse de marile unitati de infanterie. Pierderile au fost de 163.515 ( 80% infanteristi) morti si raniti si alti circa 145.000 luati prizonieri.
Cu toate acestea Romania nu a fost scoasa din razboi urmand sa duca actiuni de lupta in Moldova.
Pentru a avea succes in actiunile viitoare s-a trecut la reorganizarea armatei avandu-se in vedere urmatoarele:
Organizarea armatei pe un numar de mari de unitati care puteau fi dotate cu armamentul existent, capabile sa actioneze independent pe o lunga durata de timp.
In final au ramas 2 armate pe cele 5 corpuri de armata organizate pe 3 D.I. organizate si inzestrate identic ;
asigurarea comenzii unice de catre regele Ferdinand avand ca ajutor un general rus Sef al Marelui Cartier General a fost numit generalul Constantin Prezan; reorganizarea invatamantului la toate nivelele.
O contributie importanta la reorganizarea armatei a avut Misiunea militara franceza de sub comanda generalului Henry Berthelot compusa din 277 ofiteri si 1150 gradati si soldati.
Comanda A.1 era asigurata de general Chiritescu Constantin iar a A.2 de general Alexandru Averescu .
Dispunerea fortelor de la nord la sud:A.9 rusa – 210 km.,A.2 R. pe un front de 5o km.,A.4 rusa pe o fasie de 5o km.,A.1 R pe un front de 4o km. si A.6 rusa pe un front panal la Marea Neagra.

Actiunile armatei in cadrul Antantei urmau sa se concretizeze in trecerea la ofensiva pe toate teatrele de actiuni militare din Europa in scopul obtinerii victoriei. Pe frontal romanesc s-a prevazut trecerea la ofensiva in scopul zadarnicirii trasnferului de trupe de pe frontal romanesc pe alte fronturi si in principal nimicirea A.9 germana in partea Focsanilor.
Comandamentul Puterilor Centrale prevedeau in esenta actiuni pe doua directii convergente in scopul incercuirii si nimicirii fortelor romano-ruse in Moldova si deschiderea drumului spre sudul Ucrainei si spre portul Odesei.
Evolutia ulterioara a evenimentelor a dus la modificari in planurile de actiune a celor doua parti beligerante care in final s-au concretizat in bataliile de la Marasesti, Marasti si Oituz.
Actiunile militare ale campaniei din 1917 incep cu batalia de la Marasti desfasurata in perioada 22 iulie – 1 august fiind conceputa ca o actiune secundara a fortelor romano- ruse concomitant cu actiunea principala de la Namoloasa, la care s-a renuntat intre timp.

Batalia de la Marasti a fost victorioasa pentru fortele romane si s-a soldat cu recucerirea unei suprafete de 500 km.patrati.Pierderile proprii au fost de 110 ofiteri si 4782 trupa ( morti, raniti si disparuti) iar cele ale inamicului au fost de 32 ofiteri si 2761 trupa si au fost capturate importante cantitati de material de razboi.
Un alt episod important al actiunilor de lupta a campaniei din 1917 a fost cea de-a III-a batalie de la Oituz desfasurata concomitant cu batalia de la Marasesti.
Cea de-a III-a batalie de la Oituz s-a desfasurat in doua etape pentru respingerea celor doua incercari de patrundere a inamicului in Valea Trotusului.
Batalia de la Oituz s-a soldat cu grele pierderi respectiv peste 12.000 militari din care 1.800 morti, 4.850 raniti si 5.700 disparuti.

Batalia de la Marasesti a fost cea mai importanta actiune militara a armatei romane in primul razboi mondial , actiune complexa ce a constat in principal in mentinerea liniei frontului concomitent cu riposte offensive, in conditiile in care armata rusa era in plina disolutie.
Batalia s-a desfasurat in perioada 5-16 august 1917 si s-a soldat cu pierderea a 610 ofiteri, 26.800 soldati si gradati, morti, raniti sau disparuti din partea armatei romane,marea lor majoritate infanteristi , iar pierderile inamicului au fost de 47.000 morti si raniti.
Disolutia armatei ruse a culminat cu cucerirea puterii de catre bolsevici in urma revolutiei din Octombrie, situatie in care s-a incheiat tratatul germano- rus de la Bresc – Litorsk.
In urma incheierii acestui tratat Romania a fost complet izolata si incercuita de forte ostile si obligata sa accepte conditiile umilitoare ale Pacii de la Bucuresti( 7 mai 1918).
Pacea de la Buftea- Bucuresti prevedea in principal:
retrocedarea Dobrogei de Sud( Cadrilaterul);
cedarea unei parti a Dobrogei de Nord pe linia de sud a localitatilor Rasova- Agigea :
cedarea controlului trecatorilor din Carpati Austro-ungariei;
concesionarea pe 90 de ani Germaniei a tuturor exploatarilor subsolului.
Tratatul de la Buftea- Bucuresti nu a fost semnat niciodata de Parlamentul Romaniei sau promulgat de regele Romaniei,a fost operational timp de 6 luni si in final anulat de guvernul Marghiloman.
Scoaterea din razboi a Bulgariei prin actiunile militare de la Salonic a determinat intrarea Romaniei in razboi pe 10 noiembrie 1918 cu o zi inaintea incheierii razboiului in vest, avand ca scop final eliberarea tuturor teritoriilor cucerite de inamic si apararea Romaniei Mari.
Pe data de 27 martie 1918 Sfatul Tarii din Basarabia a votat cu majoritatea voturilor unirea cu Romania iar pe 14 octombrie reprezentantii populatiei din Bucovina a votat unirea cu tara,unire realizata pe 15 noiembrie.
Pe data de 1 decembrie 1918 reprezentantii romanilor si sasilor din Transilvania au adoptat Proclamatia de la Alba Iulia de unire cu Regatul Roman.
Actiunile militare pe frontal din Transilvania incep pe data de 12 noiembrie prin ocuparea trecatorii montane Tulghes,intre 13-20 noiembrie ocupa toate trecatorile montane de la granite romano-ungara iar pana la 22 ianuarie sunt cucerite orasele : Brasov,Sibiu,Baia Mare, Sighetul Marmatiei si se opresc pe o noua linie de demarcatie indicate de puterile Antantei.
Delegatia romana la Conferinta de pace de la Paris cere Consiliului Marilor Puteri sa ocupe teritoriile pana la Tisa conform intelegerii de dinaintea intrarii Romaniei in razboi, dar este refuzata.
Din cauza actiunilor antiromanesti ce au loc in zonele locuite de romani aflate sub control maghiar armata romana primeste ordinal sa pregateasca o ofensiva generala , ofensiva declansata la 16 aprilie 1919.
Dupa aceasta data sunt eliberate orasele Satu Mare la 20 aprilie, Oradea,Timisoara si continuand actiunile de lupta, armata romana a intrat in Budapesta in noaptea de 3 / 4 august 1919.
Armata romana paraseste Budapesta pe 4 noiembrie si pe 25 februarie 1920 se incheie retragerea de pe intreg teritoriul Ungariei.
Tratatul de pace de la Versailles din data de 28 iunie 1919 si cel de la Trianon din data de 4 iunie 1920 prin care sunt stabilite frontierele existente si acum au fost si sunt contestate permanent de Ungaria .
Din participarea Romaniei deci implicit a infanteriei la prima conflagratie mondiala putem trage urmatoarele concluzii:
angajarea Romaniei in primul razboi mondial s-a facut fara a se tine cont de faptul ca pe frontul de vest actiunile militare stagnau si dadeau posibilitatea Germaniei si Austro-ungariei sa trasnfere trupe ce puteau inclina balanta in favoarea lor pe frontul cu Romania, lucru ce s-a si intamplat;
nu s-a tinut cont de faptul ca Bulgaria putea angaja toate fortele sale impotriva Romaniei asa cum s-a si intamplat pe frontul din Dobrogea;
manevra de la Flamanda a fost o mare eroare strategica ea fiind cauza principal a esecului Romaniei in actiunile militare din 1916.;
angajarea actiunilor de lupta pe un front de peste 1200 km.mult peste posibilitatile armatei romane;
dotarea precara si neonorarea angajamentelor de catre aliati sin in special reactia in mod deosebit de neprofesionista a trupelor rusesti pe toata perioada cat a actionat ca aliata, au constituit cauza principala a infrangerilor succesive si in final la incheierea armistitiului cu inamicul.
Lupta armatei romane deci implicit a infanteriei in primul razboi mondial a scos in evidenta eroismul ostasului roman,spiritual de sacrificiu platit de cele mai multe ori cu viata.Pierderile armatei si in principal ale infanteriei au fost in jur de 300.000 – 400.000 de luptatori comparativ cu aproximativ 60.000 din partea inamicului.
Este legendara fapta ostasului anonim care desi pierduse in lupta un brat , a refuzat sa paraseasca frontul si camarazii, ramanand sa arunce asupra inamicului grenade.Eroica fapta si atitudine ramane sculptata in piatra si poate fi admirata langa gara din Predeal.
Memoria ostasilor romani cazuti pe campurile de lupta se pastreaza in cimitirele unde au fost ingropati, in mausoleele de la Soveja, Marasesti, Marasti, Crucea de pe Caraiman, Mausoleul de la Mateias si Mausoleul de la Iasi.
Lista eroilor neamului din primul razboi mondial cuprinde nume sonore: Dragalina Ion – general cazut eroic in batalia de la Valea Jiului, Praporgescu David – cazut eroic pe Valea Oltului,ea continuand cu colonei, locotenenti colonei,maiori,capitani,locotenenti,sublocotenenti,subofiteri gradati si soldati.Ecaterina Teodoroiu este cu siguranta,simbolul eroismului si sacrificiului.
Demobilizarea armatei romane dupa primul razboi mondial incepe treptat cu data de 20 martie 1920.In perioada urmatoare s-a acordat o deosebita atentie reorganizarii armatei si in special a infanteriei,care in conceptia factorilor de decizie continua sa fie forta principala care trebuia dotata corespunzator, iesind in evidenta nevoia motorizarii acesteia.

In anul 1932 prin lege s-a stabilit organizarea armatei in 7 corpuri de armata cu 21 de divizii de infanterie,un corp de vanatori de munte cu doua divizii de vanatori de munte, divizia de garda 22 companii de mitraliere devizionare.
Infanteria fost inzestrata cu diferite tipuri de armament de la pistol sau revolver la pusca, carabina, pusca mitraliera, grenade, aruncator Brandt, tun antitanc,toate de diferite marimi incepand cu calibru de 6,5 la 9 mm.pentru armamentul individual la calibru de 37-47 si 76 mm.pentru tunurile din dotare.
La sfarsitul deceniului 4 al secolului XX infanteria reprezenta un organism complex, bine structurat, cu un nivel de dotare si instruire satisfacator.
Pregatirea infanteriei consta in pregatirea cadrelor, pregatirea trupei si pregatirea rezervei.
Pregatirea cadrelor active se realiza pentru ofiteri prin Scoala pregatitoare de ofiteri activi si de rezerva nr.1 Bucuresti si Scoala pregatitoare de activi nr.2 Sibiu, pentru ofiteri de rezerva Scoala pregatitoare de rezerva Craiova, Scoala pregatitoare de ofiteri de rezerva Bacau.
Pentru pregatirea cadrelor active participau cetatenii cu varste intre 17- 21 ani,necasatoriti, cu o buna conduita morala, cu certificate de absolvire a liceului ulterior cu diploma de bacalaureat.
Durata initiala a cursurilor a fost de 2 ani ulterior s-a ajuns la 3 ani .
La absolvire primeau gradul de sublocotenent.
O forma superioara de invatamant a fost scoala speciala ca veriga importanta in formarea si perfectionarea ofiterilor, absolvirea lor asigurand inaintarea in grad pana la gradul de capitan. Durata cursurilor era de 9-10 luni.
Forma cea mai inalta a invatamantului militar a continuat sa fie Scoala Superioara de Razboi ce si-a reluat cursurile in anul 1918.

Admiterea la aceasta forma de invatamant se facea ape baza de concurs la care participau locotenenti si capitani cu rezultate foarte bune avand cel putin 4 ani la comanda trupei.
Pregatirea ofiterilor de rezerva a fost reglementata inca din 1916 si a fost privita ca o necesitate avandu-se in vedere faptul ca la mobilizare si in timpul actiunilor de lupta 3 sferturi din necesarul de ofiteri erau ofiteri de rezerva.
La scolile ofiterilor de rezerva participau cei admisi pe baza de concurs, cei ce aveau diploma de bacalaureat, absolventii scolilor profesionale superioare cu dreptul de a continua studiile in invatamantul superior, precum si absolventii scolilor normale de invatatori cu diploma de capacitate.Durata cursurilor era de 1 an iar dupa absolvire, la cerere, puteau fi inscrisi in anul II la scolile pentru ofiteri activi.
Perfectionarea pregatirii cadrelor se facea prin calatorii de comandament, cursuri pregatitoare pentru examenul de grad (maior,colonel, general).
Experienta primului razboi mondial a scos in evidenta faptul ca subofiterii erau o necesitate in cadrul infanteriei, unii fiind incadrati in subunitati combatante, au participat la instruirea trupei si atunci cand a fost cazul, au inlocuit la comanda ofiterii cazuti in lupta.
Scolile de subofiteri au luat nastere intre anii 1920- 1926 si si-au desfasurat activitatea la Brasov, Slobozia, Oradea, Botosani.
In aceste scoli erau admisi sergentii la terminarea stagiului militar sau a doi ani, tinerii lasati la vatra cu varsta de cel mult 25 ani.Durata cursurilor era de 1 an si se incheia cu un examen.
Instruirea marilor unitati si a unitatilor de infanterie avea ca scop permanent, asigurarea unei inalte capacitate de lupta care se realiza in principal prin :
pregatirea corespunzatoare a comandantilor de mari unitati si unitati, ei fiind raspunzatori de conducerea si coordonarea actiunilor de lupta;
-desfasurarea de aplicatie la nivel brigade si divizie;
-defasurarea etapizata a perioadei de instructive ( instructia individuala) -exercitii si aplicatii tactice cu batalionul si regimental;
-instruirea in toate formele principale de lupta ( ofensiva si aparare) ;
-folosirea unor regulamente pentru instruire ce aveau la baza experienta din timpul primului razboi mondial.
Asa cum stim conditiile deosebit de grele impuse Germaniei prin tratatul de la Versailles au creat inca de la inceput premizele celui de-al doilea razboi mondial.Inarmarea Germaniei s-a facut in secret si s-a accelerat dupa venirea la putere a lui Adolf Hitler.Este o enigma faptul ca serviciile secrete ale Angliei si Frantei nu au informat despre pericolul existent factorii de decizie din tarile respective, pentru a lua masuri de contracarare a atitudinii tot mai dusmanoase a Germaniei.
Avand in vedere faptul ca Ungaria nu a acceptat niciodata pierderea Transilvaniei , pentru Romania era evident ca cea mai mare amenintare venea din vest unde trebuiau concentrate forte importante, precum si pe frontiera de sud.
In 1938 prin Decretul 828 s-a stabilit o noua organizare a armatei de uscat in comandamente si mari unitati pentru timp de pace :7 corpuri de armata, 21 divizii de infanterie, 2 brigazi motorizate.
Dispunerea : 4 pe frontiera de vest, 4 pe frontiera de sud, una pe frontiera Dobrogei, 12 divizii de infanterie si cele doua brigazi moto si Divizia de garda in zona interioara.
Infanteria reprezenta 52% ( 110.290 )din oameni, intrand in compunerea celor 28 regimente de infanterie de acoperire in cele 36 regimente infanterie moto, 9 companii mitraliere, 12 batalioane de vanatori de munte, 3 batalioane de infanterie usoara,batalionul de garda,doua regimente care de lupta.
Anul 1938 a gasit armata romana cu dotare incompleta, diviziile de infanterie nu dispuneau de armament antitanc, materialul de artilerie de insotire acoperea doar necesarul a 10 divizii. Armamentul antiaerian lipsea cu desavarsire.
Lipsurile se ridicau intre 30%-100% la marele si micul echipament (bocanci, materiale de protectie antichimica,materiale de transmisiuni).
Spre exemplu la 1 septembrie 1939 infanteria romana dispunea doar de 57 tunuri antitanc.
Divizia de infanterie, marea unitate tactica de baza a armatei avea in compunere 1 brigada infanterie organizata pe trei regimente a trei batalioane, o brigada artilerie cu doua regimente.Regimentul de infanterie era organizat pe trei batalioane a patru companii si compania specialitati( pluton transmisiuni,pluton pionieri,pluton de aruncatoare,pluton cercetasi calari),companie cercetare, companie depozit.

Anexarea Austriei in anul 1938 au determinat factorii de decizie ai M.St.M.sa adopte urmatoarea dispunere a fortelor: 12 divizii infanterie, trei brigazi mixte de munte, o brigada cavalerie pentru “ Frontul de vest”,cinci divizii de infanterie si o divizie cavalerie pe “Frontul de est”,4 divizii de infanterie si o divizie cavalerie pe “Frontul de sud”.In rezerva Marelui Cartier General erau 3 divizii infanterie.Total : 24 divizii infanterie cu 216 batalioane reprezentand 80% din efectiv.
In perioada septembrie 1939 – septembrie 1940 Romania a fost supusa unor permanente presiuni si amenintari avand frontierele contestate atat la vest, la sud si la est.In august 1940 s-a efectuat o noua concentrare astfel ca la 15 iunie 1940 mobiliza 35 de divizii de infanterie si 4 brigazi mixte formate din batalioane de infanterie si mars.
Prin notele ultimative din 26 si 28 iunie 194o U.R.S.S. rup teritoriul Romaniei ocupand Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta din care 44.5oo km patrati si populatie de 3,2 mil.locuitori din Basarabia si 6000 km patrati si populatie de 500.000 de locuitori din Bucovina.
Acest lucru fusese posibil datorita pactului Ribbentrop- Molotov incheiat la 23 august 1939 intre Germania si U.R.S.S.,pact al carui act additional (anexele secrete) stabileau destinele tarilor Baltice ( Estonia,Letonia si Lituania) Finlandei,Poloniei si Romaniei.
Dictatul de la Viena din 30 august 1940 a rapit Romaniei de catre Ungaria hortista o suprafata de 44.492 km patrati si o populatie de 2.667.000 locuitori, iar prin tratatul din 7 septembrie 194o, Bulgaria rapeste Romaniei o suprafata de 6.921 km patrati cu o populatie de 410.000 locuitori.
Pierderile teritoriale si in oameni, a impus reorganizarea si formarea unor noi mari unitati de infanterie dotate cu echipament si armament de razboi strict necesare.
In noul cadru organizatoric infanteria reprezenta 58,19% din armata de uscat si 61,50% pe arme si avea un efectiv de 220.000 de militari ( soldati, gradati,subofiteri,ofiteri)
Armata romana avea in compunere A.1(C.1 A si C.5A) Sibiu, A.2(C.2A si C.3A) la Bucuresti,A.3 la Bacau, A.4 la Roman.
Conducerea Romaniei a fost preluata de generalul Ion Antonescu in septembrie 1940 care l-a obligat ulterior pe regele Carol al II-lea sa abdice.
Cum partidele Liberal si Taranist au refuzat sa participle la guvernare, Antonescu a format guvernul din apropiatii sai, militari si civili la care s-au adaugat legionarii condusi de Horia Sima.
La 22 iunie 1941 Romania intra in razboi pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei, obiectiv realizat la 26 iulie 1941.La actiunile de lupta au participat A.3 si 4 formata din 12 divizii de infanterie, o divizie blindata, o brigada independenta si aviatia militara cu un numar de 672 de avioane, din care 219 de bombardament si 146 vanatoare.
Actiunile pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei au avut un puternic sprijin popular dar actiunile militare dincolo de Nistru la cererea lui Hitler, sunt considerate agresiune.
Actiunile A.4 s-au desfasurat sub comandamentul german ,participand la ocuparea Odesei unde in perioada 6 august- 16 octombrie 1941 in urma luptelor sangeroase au murit 17.792, 63.645 au fost raniti si 11.471 au fost dati disparuti, in total 92.608 oameni.

La pierderile generale anterioare de 130.000 dintre anii 1941 – 1943 s-au adaugat marile pierderi ale A.3 la Cotul Donului si ale A.4 in Stepa Calmuca, acestei pierderi situandu-se la inceputul anului 1943 la 182.441 de militari din care 16.564 morti, 67.182 raniti si 98.692 disparuti, reducand astfel considerabil capacitatea de lupta a celor doua armate,care au fost retrase de pe front pentru refacere.
In cea mai crunta batalie a celui de-al doilea razboi mondial loviturile principale ale sovieticilor pentru invaluire au fost pe directiile celor doua armate romane, lovite puternic cu celebrele tancuri T.34 , armatele romane fiind lipsite de mijloace antitanc si luptand pe un ger cumplit.
In prima jumatate a anului 1943 pe front au continuat sa lupte 7 divizii romanesti care au actionat si in toamna anului 1943 s-au retras infrante in Crimeea.
In luptele din Caucaz si Cuban oastea romana a pierdut 39.074 militari.
A.3 si A.4 refacute au participat la actiunile desfasurate pana la 23 august 1944.
Arestarea maresalului Antonescu in noaptea de 23 august 1944, duce la incetarea ostilitatilor impotriva armatei sovietice, cu aceasta semnandu-se armistitiu la 12 septembrie 1944.Chiar daca ostasii romani incetasera lupta impotriva celor sovietici, cei din urma au continuat sa ia prizonieri – acestia ridicandu-se la 130.000.
La semnarea armistitiului Romania se oblige sa participle la actiunile militare impotriva Germaniei si Ungariei.
Actiunile militare in vest incep cu acoperirea de catre A.1 a frontierei pe un front de aproximativ 400 km. concomitent cu lichidarea rezistentei germano- hortiste in perioada 23 – 31 august, in scopul de a interzice patrunderea unor forte inamice pe teritoriul romanesc, pastrarea unui important cap de pod la nord de Carpatii Meridionali si la vest de Carpatii Occidentali, cat si in scopul asigurarii conditiilor trecerii la ofensiva pentru eliberarea intregului teritoriu national.
Trebuie sa amintim ca actiunile armatei romane in vest s-au desfasurat sub comanda sovietica, M.St.M.roman avand doar rolul de a se preocupa de instruirea noilor contingente, aprovizionarile, evacuarile, completarile cu personal si materiale.
La eliberarea partii de vest a tarii au participat :
A.4 romana care initial a actionat in aparare iar ulterior a trecut la ofensiva pe directia Ludus est, Cluj, Carei.
A.1 a actionat la vest de Carpatii Ociidentali, oprind 2 ofensive si participand la operatia Debretin.Eliberarea teritoriului national s-a incheiat pe 25 octombrie 1944 prin eliberarea orasului Carei.La eliberarea acestui oras a participat inclusiv B.2 I din R.40 I.Pierderile armatei romane la eliberarea teritoriului national au fost de 58.390 militari ucisi, raniti sau luati prizonieri iar pierderile inamicului au fost de 82.934 din care 76.275 prizonieri.
Actiunile armatei romane pe teritoriul Ungariei incep pe 24 septembrie, actiuni prin care este depasita frontiera la vest de Salonta.Actiunile s-au desfasurat pe un front larg ,fiind incluse in doua mari operatiuni Debretin si Budapesta.La operatiunea Debretin au participat 182.000 miltari. Pe directia principala spre Budapesta a actionat C.7 A incepand pe 30 octombrie , sfarsind 80 de zile mai tarziu la 2 km. de Dunare in interiorul Budapestei. C.7 A a pierdut 10.708 militari circa 30% din totalul efectivelor.
La operatiile din Ungaria au participat marile unitati din A.1 si A.4 care au patruns pe teritoriul Ungariei 200-300 km, au fost intrebuintati 210.000militari, in compunerea a 17 divizii de infanterie, munte si cavalerie, au eliberat 1.237 de localitati din care 14 orase, au fortat patru cursuri de apa, au produs inamicului pierderi de 30.745 militari si au avut pierderi de 42.700 morti.
Actiunile pe teritoriul Ungariei s-au desfasurat pe durata a 4 luni de zile.
Armata romana a continuat operatiile militare si pe teritoriul Cehoslovaciei, in special in zonele muntoase din estul si centrul tarii si au avut ca obiectiv sa impiedice inamicul sa contraatace spre sud si nord in flancul fortelor sovietice al fronturilor 2 si 4 ucrainian ce inaintau spre Austria si Germania.
La aceste actiuni au participat 248.430 de militari din compunerea a 17 divizii de infanterie, cavalerie munte, artilerie antiaeriana, Brigada cai ferate, R.2 care de lupta si alte formatiuni.
Armata romana a patruns 400 km.in dispozitivul inamic, au fortat 4 cursuri de apa mari, au strabatut prin lupta 1o masive muntoase, au eliberat 1.722 localitati din care 31 orase , au produs inamicului pierderi de 22.8o3 militari iar pierderile proprii s-au ridicat la 66.995 militari.
In luna aprilie si mai pe teritoriul Austriei a actionat R.2 care de lupta si subunitati din brigada de cai ferate.
Actiunile de lupta ale armatei romane inceteaza pe 12 mai 1945.
Prin conventia de Armistitiu din septembrie 1944 si mai tarziu prin Tratatul de pace de la Paris din anii 1946 – 1947 Romaniei i s-au impus conditii grele de natura politica,economica si militara din partea marilor puteri ale Natiunilor Unite. Prin aceste acte international se consfinteau pierderile suferite de Romania in est si sud-est dar i se accepta ,cu unele reserve exprimate din partea puterilor anglo-saxone, revenirea nord-estului Transilvaniei in cadrul granitelor sale.

Din punct de vedere economic Romania a primit o grea lovitura fiind obligata, prin clauzele conventiei de armistitiu din 12 septembrie 1944 sa plateasca despagubiri in valoare de 300 milioane dolari la pretul de referinta din anul 1938 iar pana la sfarsitul razboiului, cotatiile internationale la marfuri erau cu 33% mai mari.
Romania a platit aceste despagubiri in natura : produse agricole, petrol, mijloace de transport, fabrici, vagoane si vapoare comerciale.
Instaurarea regimului communist, ce a durat pana in decembrie 1989 este din punctul de vedere al unora cea mai grea lovitura primita de Romania postbelica.
Pierderile in ostasi au fost deosebit de grele atat in Campania din est cat si in cea din vest, astfel:
in campania din est 71.585 morti din care 3.113 ofiteri,1.828 subofiteri si 66.649 soldati;
in campania din vest 21.o53 morti din care 859 ofiteri, 776 subofiteri si 19.400 soldati.
La numarul acestora se adauga 333.966 raniti si 367.976 disparuti, cei mai multi prizonieri din care 309.533 in este si 58.443 in vest.
Cifra totala se ridica la 794.562 ( 624.740 in est si 169.822 in vest).
Reintoarcerea in tara a trupelor ce au actionat pe front a inceput pe 5 mai 1945 de catre Divizia T.Vladimirescu iar marile unitati de infanterie au inceput deplasarea pe jos la 4 si 13 iunie 1945 parcurgand peste 1000 km.in etape de 5 zile din care 4 de mars si una de odihna.
Revenirea a fost incheiata la 26 septembrie 1945 cand unitatile D.21 I. si-au facut intrarea triumfala in orasul Dorohoi.
Dupa ajungerea in garnizoanele de pace s-a trecut la demobilizarea unitatilor si marilor unitati efectivele armatei reducandu-se la 206.730 miliatri (18.183 ofiteri si 38.831 subofiteri si maistri military, 149.716 gradati si soldati.
Pe toata perioada celui de-al doilea razboi mondial strategia militara fost incorsetata de cei doi aliati in este de germani si in vest de rusi ea manifestandu-se de sine statator in doua actiuni distincte – actul instoric de la 23 august si operatia de acoperire din perioada 24 august – 5 septembrie 1944.
La nivel tactic trupele romane au avut posibilitatea sa se manifeste de sine statator in cele mai multe situatii ce au constat in :
-actiuni de lupta in toate formele de teren, in toate anotimpurile si in conditii de timp si stare a vremii variate;
-au fost perfectionate formele si procedeele actiunilor de lupta,metodele de organizare si conducere a actiunilor de lupta in stransa legatura cu perfectionarea armamentului si tehnicii de lupta;
-organizarea si mentinerea cooperarii , organizarea cercetarii, organizarea flancurilor,conducerea continua;
-desfasurarea ofensivei impotriva unui inamic organizat pe mai multe fasii de aparare cu sprijin masiv al artileriei si aviatie;
-micsorarea fasiilor de ofensiva a U. si M.U.

Incetarea actiunilor de lupta si reintoarcerea in tara nu a fost pentru toti militarii romani prilej de bucurie si mandrie, iar pentru o parte din ei, militari de rang inalt participarea la actiunile miltare din est nu au fost considerate fapte de eroism, ci actiuni ostile la adresa poporului sovietic.
Cunoastem cu totii drama maresalului Antonescu arestat la 23 august 1944 care a fost ulterior predate sovieticilor, judecat de un tribunal zis popular si executat in 1946.
Drama maresalului nu este singulara, generali si ofiteri de toate gradele si-au pierdut functiile si gradele, au fost inchisi, pusi sa munceasca la Canal sau in alte lagare de munca fortata.Putini, foarte putini au ajuns azi sa fie cinstiti asa cum se cuvine, fara a avea insa posibilitatea ducerii unui trai decent.
Inlocuirea cadrelor militare considerate acum ostile evolutiei Romaniei si armatei sale s-a facut cu cadre noi, cu origini sanatoase dar cu o slaba pregatire teoretica, absolventi ai scolilor primare care cu o pregatire scurta si sumara erau trimisi la trupe sa instruiasca.
Cu trecerea anilor exigentele au crescut ajungandu-se la o selectie riguroasa din absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat cu o stare buna fizica si psihica.
Azi la Academia Fortelor terestre concurenta este foarte mare atat din partea absolventelor cat si a absolventilor mentionati anterior.
Durata cursurilor in scolile militare a fost variata la inceput cateva luni, ulterior 2 si 3 ani, iar azi durata cursurilor este de 4 ani iar numarul absolventilor a variat de la an la an functie de necesitati, diminuandu-se azi , corespunzator numarului de unitati si mari unitati existente.
Academia Militara a continuat sa functioneze asigurand o pregatire de calitate a ofiterilor de comandanti de unitati si mari unitati, practicandu-se aceeasi exigenta la selectarea riguroasa a viitorilor absolventi.
Academia Militara avand in prezent denumirea de Universitatea Nationala de Aparare si anterior la infiintare, Scoala Superioara de Resbel( 1889), asigura pregatirea de stat major a cadrelor precum si in cadrul unor cursuri de scurta durata a unui numar restrans de politicieni.
Pepiniera viitorilor cursanti in A.T.T.sunt cele trei licee militare de la Cumpulung Moldovenesc, Breaza si Alba Iulia, licee de de top de invatamant preuniversitar din Romania.
Subofiterii infanteristi au fost pregatiti in scoala de subofiteri din Sibiu prin cursuri de 2 ani iar in prezent, formele de pregatire ale acestora se asigura la Centrul de instructie de la Fagaras.
Apartenenta la N.A.T.O. a dat posibilitatea ca unele cadre printre care si infanteristi sa participe la cursuri de pregatire profesionala in tari ca S.U.A., Franta si Germania.
Trupa din unitatile si marile unitati de infanterie s-a instruit pe baza serviciului militar obligatoriu, serviciu desfiintat la 1 ianuarie 2007. Serviciul militar obligatoriu a avut diferite durate
Instruirea trupei debuta cu instructia individuala in subunitati, unitati si mari unitati. Se acorda o mare atentie instructiei tactice sin instructiei tragerii.
Dotarea armei infanterie a cunoscut o continua evolutie armament initial importat din U.R.S.S. si ulterior produs in Romania.S-a pus recent pe mecanizarea unitatilor si marilor unitati , asigurandu-se mijloace de transport auto (S.R132 si S.R 114) autocamioane diesel. transportoare blindate pe benzina si ulterior pe motorina, pe roti si ulterior pe senile.

Asigurarea legaturilor si in special cele radio a fost o preocupare permanenta in dotarea infanteriei, asigurandu-se azi mijloace compatibile cu cele N.A.T.O.
Participarea armatei romane in teatrele de operatii este constanta si este asigurata si in prezent in Afganistan, preponderent cu trupe de infanterie.
Redau in continuare cateva repere a evolutiei armatei Romane dupa anul 1945:
1946 – anul alegerilor in care militarii au pentru prima data dreptul de a vota;
anul 1948 prin infiintarea Directiei Superioare politic a armatei se asigura rolul “conducator de partid “ si in armata;
anul 1955 Romania participa la fondarea tratatului de la Varsovia ce va fi condus permanent de rusi si va fi desfiintat in anul 1991;
august 1968 armata romana refuza prin comandantul suprem la invadarea Cehoslovaciei;
decembrie 1989 participarea armatei la caderea regimului communist;
2004 depunerea documentelor de aderare a Romaniei la N.A.T.O..

Anii de dupa cel de-al doilea razboi mondiala insemnat pentru armata romana si in special pentru infanterie ani de angajare permanenta in viata economica a Romaniei pe santierele economiei nationale,in agricultura si in minerit,participand activ la constructia de canale de irigatii, la recoltarea produselor agricole, la inundatii, la deszapeziri si catastrofe naturale.
Cei ce conduc Romania de azi au uitat aceste lucruri,considerand pensile militare nesimtite uitand ca pentru cadrele militare serviciul era 24 de ore din 24, dislocarea dintr-o garnizoana in alta era un lucru obisnuit atunci cand era necesar.
Si militarii de astazi, pensionarii de maine sunt tratati cu aceeasi indiferenta, Ordonanta 57/2015 inlatura participarea in teatrele de operatii din calculul pensiei.
Cert este ca astazi armata ramane mult diminuata, cu posibilitati reduse de a mobiliza in caz de necesitate un numar suficient de luptatori, poate determina o catastrofa iar istaoria nu este lipsita de astfel de exemple.
Pierderile armatei ramane preponderent in infanteristii au crescut de la un razboi la altul.Noi suntem inca aici si avem datoria morala si patriotica de a cinsti memoria celor stiuti si nestiuti, cazuti pe campurile de lupta sau care au pierit in lagarele de prizonieri, aprinzand o lumanare si depunand o floare la monumentele ridicate in memoria lor.

Intocmit de col.(r.) Pavel Ion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Asteptati...

Inscrie-te la newsletter

Pentru a primi stiri de pe website-ul nostru, va rugam sa va abonati la newsletter.